Boli Mure

Ingalbenirea nervurilor produsa de Blackberry Yellow Vein Disease

Aceasta boala este produsa de un complex de virusi. Primele simptome sunt reprezentate de ingalbenirea nervurilor plantei. In caz de atac sever, planta moare. De cele mai multe ori aceasta boala duce la stagnarea de crestere a arbustilor. Acesta boala este transmisa de nematozi si prin inmultire (butasire, marcotaj, etc.)

Masuri de prevenire si combatere:

  • pregatirea corespunzatoarea a solului;
  • utilizarea materialului genetic sanatos;
  • eliminarea arbustilor atacati din plantatie;
  • verificarea atenta a butasilor inainte de plantare;

Patarea circulara produsa de Tobacco ringspot virus

Este cel mai raspandit virus ce ataca plantele de mur. Principalele simptome se manifesta pe frunze, prin aparitia unor pete circulare. Tesuturile atacate nu se mai dezvolta normal, iar frunzele se deformeaza. Acest virus ataca si fructele, producand deformarea acestora. In urma atacului, arbustii stagneaza din crestere, productia scade semnificativ, iar in final plantele mor. Acest virus se transmite prin polen, seminte si prin inmultirea vegetativa. De asemenea, afidele pot transmite acest virus.

Masuri de prevenire si combatere:

  • verificarea atenta a butasilor inainte de plantare;
  • eliminarea arbustilor atacati din plantatie;
  • aplicarea insecticidelor petru a tine sub control populatia de afide;

Focul bacterian produs de bacteria Erwinia amylovora

Atacul se manifesta pe lastari, flori si fructe. Varfurile lastarilor se brunifica, se usuca si se curbeaza in forma de carlig. In conditii de umiditate atmosferica ridicata, la suprafata tesuturilor atacate apare exudatul bacterian, ce reprezinta forma de transmitere a bacteriei. Bacteria este rezistenta la temperaturile ridicate si poate rezista in picaturile ferite de razele solare, pana la 12 luni. Peste iarna, bacteriile supravietuiesc in tesuturile afectate (muguri, scoarta, lastari). Bacteria este raspanditia de catre polenizatori, vant, picaturile de apa, pasari.

Masuri de prevenire si combatere:

Cancerul bacterian produs de Agrobacterium tumefaciens

Pe radacini si la baza tulpinii se dezvolta tumori, la inceput albicioase, moi, de marimea unui bob de mazare, ce cresc, devin brune si lemnoase. Tumorile prezinta marimi, forme si consistente diferite si au suprafata rugoasa. De regula, deasupra primei tumori aparute, se dezvolta o tumoare secundara. Bacteria poate supravietui in sol mai multi ani si se raspandeste prin intermediul apei, prafului, instrumentelor agricole. Conditiile optime pentru aparitia si cresterea tumorii sunt temperaturile de 22-30ºC si umiditatea de 80%. Boala este favorizata de solurile umede si compacte, de excesul ingrasamintelor pe baza de azot, prezenta nematozilor etc. Lumina are un efect inhibitor.

Masuri de prevenire si combatere:

  • amplasarea pepinierelor  pe terenuri usoare;
  • infiintarea unei plantatii se va realiza cu butasi sanatosi;
  • dezinfectia uneltelor si utilajelor;
  • taierea tulpinilor afectate si aplicarea unui tratament cu Zeama Bordeleza 4-5 % si acoperirea ranilor cu mastic cicatrizant;
  • radacinile butasilor se vor imbaia intr-o solutie de Zeama Bordeleza 1% sau Topas 100 EC 0.025 %.
  • tratamente in timpul vegetatiei cu produse pe baza de cupru.

Rugina produsa de Phragmidium rubi-idaei

Este o boala ce apare frecvent in culturile din tara noastra. Atacul se manifesta in special pe frunze. Pe partea superioara a frunzelor apar pete galbui, in dreptul carora pe partea inferioara se formeaza fructificatile ciupercii. Fructificatiile se prezinta sub forma unor formatiuni circulare de culoare galbena-portocalie. Frunzele puternic afectate se ingalbenesc si cad. Spre sfarsitul verii, printre grupurile de spori de vara de culoare galbena, se formeaza sporii de rezistenta de culoare neagra.

Masuri de prevenire si combatere:

  • plantarea soiurilor rezistente;
  • arderea resturilor vegetale din plantatie;
  • se recomanda aplicarea a doua tratamente pe baza de sulf in perioada de repaus vegetativ. Exemple de produse: Kumulus, Thiovit Jet. In perioada de vegetatie se aplica 2-3 tratamente cu urmatoarele produse: Topas, Bumper

Patarea alba a frunzelor produsa de Mycosphaerella rubi

Aceasta boala este raspandita in toate tarile din zona temperata. Pe frunze apar pete cu diametrul de 3-4 mm, circulare, de culoare cenusie-albicioase, marginite de un inel de culoare bruna-violacee. Petele se pot extinde, se unesc, se brunifica iar frunzele cad prematur. Ciuperca ierneaza pe resturile vegetale de la suprafata solului. Raspandirea in perioada de vegetatie se realizeaza prin intermediul sporilor.

Masuri de prevenire si combatere:

  • arderea frunzelor si tulpinilor uscate;
  • imbunatatirea circulatiei aerului prin plantarea la distante recomandate si prin taierile specifice;
  • tratamente chimice cu: Bravo, Score, Topas, Topsin, Bumper;

Putregaiul cenusiu produs de ciuperca Botrytis cinerea

Aparitia acestei boli este favorizata de umiditatea ridicata a aerului, circulatia deficitara a aerului si luminozitatea redusa. In anii ploiosi, pagubele produse de aceasta ciuperca ajung sa afecteaze pana la 70-80% din recolta. Ciuperca se dezvolta, cel mai frecvent, pe florile si fructele de mur. Florile se ingalbenesc si se acopera treptat cu o pasla cenusie. Fructele atacate se inchid la culoare si se acopera cu aceeasi pasla cenusie sau albicioasa si putrezesc. Atacul pe tulpini are loc in anii ploiosi si se manifesta prin pete de culoare brun-deschisa.

Masuri de prevenire si combatere:

  • respectarea distantelor de plantare impuse de tehnologia de cultura;
  • strangerea si arderea resturilor vegetale din plantatie;
  • cultivarea soiurilor rezistente;
  • se recomanda aplicarea a 3-4 tratamente in urmatoarele faze: buton verde, buton alb, inflorire si formarea primelor fructe;

Fainarea produsa de Sphaerotheca macularis

Simptomele atacului se observa pe lastari, frunze si fructe. Organele atacate se acopera cu un puf alb-cenusiu. Atacul pe frunze determina rasucirea marginii limbului foliar. Lastarii raman subtiri, se deformeaza, se brunifica, iar in final se usuca. Fructele tinere se acopera cu aceeasi pulbere prafoasa. In urma atacului, acestea nu se matureaza si putrezesc.

Masuri de prevenire si combatere:

Patarea bruna-violacee a tulpinilor de zmeur produsa de ciuperca Didymella applanata

Este o boala ce produce pagube insemnate in primaverile ploioase. In tara noastra, este mult raspandita in nordul Moldovei si in zona Subcarpatilor Meridionali. La sfarsitul primaverii – inceputul verii, pe lastarii tineri apar pete mari, de culoare bruna-violacee. Ramurile atacate se usuca de la varf spre baza, iar scoarta atacata se cojeste. Boala evolueaza, iar pe suprafata tesuturilor atacate apar puncte mici, brun-negricioase ce reprezinta fructificatiile ciupercii. Atacul pe frunze se manifesta sub forma unor pete mari, colturoase, ce apar de-a lungul nervurilor principale. Mugurii axilari de la baza frunzelor se brunifica si se usuca. Raspandirea ciupercii in timpul vegetatiei se realizeaza prin intermediul sporilor purtati de apa de ploaie si de vant.

Masuri de prevenire si combatere:

  • taierea si arderea ramurilor uscate;
  • imbunatatirea circulatiei aerului prin taierile corespunzatoare;
  • fertilizarea rationala;
  • combaterea buruienilor;
  • utilizarea de material sanatos pentru infiintarea culturii;
  • Primul tratament chimic se realizeaza inainte de inflorire, cu Zeama bordeleza 0,5%. In perioada infloririi si cresterii fructelor, se recomanda realizarea a 2-3 tratamente cu unul din produsele: Rovral, Ortiva, Polyram, Captan. Dupa recoltarea fructelor, se recomanda repetarea tratamentului cu Zeama bordeleza 0,5%.

Ofilirea vasculara produsa de ciupercile din genul Verticillium

Ciuperca infesteaza radacinile si vasele conducatoare, cauzand blocarea acestora. Acest lucru duce la ofilirea si uscarea plantelor afectate. Initial, plantele pot sa prezinte simptomul de usoara ofilire in timpul zilei, urmata de o aparenta revenire seara si noaptea. Pe masura ce evolueaza boala, frunzele se deschid la culoare, se ingalbenesc si cad, incepand de la baza lastarului si progresand spre varf. La taierea transversala a unei tulpini afectate, se pot observa vasele conducatoare brunificate. Ciuperca poate patrunde in planta prin diferite rani provocate de nematozi, insecte, lucrari tehnologice.

Masuri de prevenire si combatere:

  • evitarea infiintarii culturilor pe terenuri pe care au fost cultivate legume;
  • utilizarea de soiuri rezistente;
  • strangerea si distrugerea resturilor vegetale din plantatie;
  • eliminarea din cultura a plantelor infestate.
  • tratamente chimice aplicate la sol cu Topsin 70 WDG si Topsin 500 SC. Se prepara o solutie de 0.05 – 0.1 % (5 sau 10 g la 10 l de apa) si se stropeste fiecare planta cu 0.5 l (din solutia respectiva);

Daunatori Mure

Musculita galicola a tulpinilor de zmeur (Lasioptera rubi)

Adultii prezinta corpul de 1,5-3 mm lungime si culoare inchisa. Larvele sunt de culoare rosiatica. Insecta dezvolta o generatie pe an. In mai-iunie, femelele depun ouale in grupuri (aproximativ 15 oua intr-un grup) pe suprafata lastarilor, in apropierea bobocilor florali. Dupa eclozare, larvele patrund in tulpina, formand gale globuloase de 3-4 cm lungime si 1,5-2 cm circumferinta, sub epiderma. In iulie-august, aceste gale devin evidente si sunt pline cu larve. La inceput, galele sunt de culoare verde, dupa care devin brune-deschis si se lemnifica. In urma formarii galelor, este inhibata cresterea lastarilor si formarea fructelor. Adesea, tulpina se rupe in partea de jos a galei.

Masuri de prevenire si combatere:

  • indepartarea si distrugerea tulpinilor infestate;
  • se recomanda aplicarea de tratamente cu insecticide la aparitia adultilor. Exemple de produse: Calypso, Karate Zeon, Decis Mega, Actara

Acarienii

Sunt paianjeni foarte mici ce produc pagube multor specii de plante din spatii protejate sau din camp. Primele atacuri pot sa apara inca din primavara, insa pagube insemnate asupra culturilor se produc vara, cand temperaturile sunt ridicate. Pot sa dezvolte 7-8 generatii pe an si ierneaza ca ou sau adult. Paianjenii se localizeaza de obicei pe partea inferioara a frunzelor unde se hranesc prin inteparea tesutului si sugerea sucului celular. Primele simptome sunt vizibile pe partea superioara a frunzelor, ce prezinta puncte mici, clorotice, ce devin galbene. In urma hranirii intense a daunatorului, punctele se unesc, frunzele capata un aspect albicios, apoi maroniu. Pe frunzele atacate se observa o panza fina, in reteaua careia se gasesc indivizi aflati in toate stadiile de dezvoltare. Pe langa frunze, paianjenii se pot hrani si pe fructe.

Masuri de prevenire si combatere:

Paduchele san Jose (Quadraspidiorus perniciosus)

Este o specie polifaga ce ataca peste 200 de specii de plante. Prezinta 1-3 generatii pe an si ierneaza in stadiul de lava pe scoarta specilor afectate. Femelele si larvele se raspandesc pe toate organele plantelor afectate, inclusiv pe fruct, acestea hranindu-se cu sucul celular al plantelor gazda. In caz de atac masiv, scuturile ce protejeaza corpul insectelor se suprapun si sufoca pomii. Acestia stagneaza din crestere, iar dupa 2-3 ani se usuca.

Masuri de prevenire si combatere:

Afide

Sunt specii polifage ce migreaza de la o planta la alta, provocand daune multor specii de plante de cultura sau speciilor spontane. Afidele formeaza colonii pe partea inferioara a frunzelor. In urma atacului frunzele se gofreaza, se rasucesc, se ingalbenesc si se usuca. Se localizeaza cu precadere pe varfurile tinere si pot ataca si florile. Plantele atacate stagneaza, se ingalbenesc si devin sensibile la atacul ciupercilor. Prezenta afidelor este urmata de acoperirea frunzelor cu excrementele dulci ale acestora, formand asa-numita „roua de miere” ce permite instalarea ciupercilor saprofite si formarea fumaginei.

Masuri de prevenire si combatere:

Gandacul zmeurului (Byturus tomentosus)

Aceasta specie ataca si arbustii de mur.  Adultul prezinta corpul alungit, de culoare cenusie-negricioasa, tomentos. Larva este de culoare castanie-dechisa sau galbuie si prezinta dorsal cate o pata bruna pe fiecare segment. Insecta are o generatie pe an sau una la doi ani si ierneaza in stadiul de adult sau larva in stratul superficial al solului. Daunele sunt produse atat de adulti cat si de larve. Adultii apar primavara, rod frunzele tinere, gauresc bobocii florali si se hranesc cu organele florale. Femelele depun ouale pe flori, iar larvele se hranesc cu fructele. Fructele atacate sunt mici, se inchid la culoare si putrezesc.

Masuri de prevenire si combatere:

  • scuturarea arbustilor si distrugerea gandacilor;
  • adunarea fructelor atacate;
  • se recomanda aplicarea a doua tratamente, unul inainte de inflorirea zmeurului si al doilea dupa inflorit. Exemple de produse: Mospilan, Decis Mega, Fury, Fastac active, Affirm;

Gargarita neagra (Anthonomus rubi)

Adultii au corpul negru, ce prezinta o pubescenta fina, cenusie. Aripile prezinta striuri longitudinale. Gargaritele ierneaza ca adult pe sub frunzele cazute sau in stratul superficial al solului. Primavara, adultii se hranesc cu mugurii vegetativi si floriferi. Femelele depun ponta in butonii florali intr-o incizie facuta in peduncul. Astfel, este intrerupta circulatia sevei, iar bobocul nu se mai dezvolta normal. Larvele se dezvolta in interiorul bobocilor afectati si se hranesc cu organele florale.

Masuri de prevenire si combatere:

  • strangerea si distrugerea bobocilor florali afectati inainte de aparitia adultilor;
  • srangerea si distrugerea resturilor vegetale din plantatie;
  • aplicarea tratamentelor chimice primavara, la aparitia adultilor. Exemple de produse: Decis Mega, Reldan, Fastac, Actara 25 WG, Calypso 480 SC;